Bing copiază rezultatele interogărilor de la Google

16.02.2011

Google a anunţat la începutul lunii pe blogul lui oficial că Bing, motorul de căutare produs de Microsoft şi care este utilizat în prezent şi de Yahoo, foloseşte metode lipsite de etică pentru a-şi îmbunătăţi performanţele.

Suspiciunile au început în vara lui 2010. După cum se ştie, Google este capabil să detecteze cuvinte scrise greşit şi să ofere sugestii corecte. În timpul unei verificări de rutină, inginerii de la Google au scris în motorul lor de căutare, în loc de tarsorrhaphy (un termen medical rar), torsoraphy. Google a oferit alternative pentru cuvântul corect. Apoi, ei au căutat acelaşi termen greşit şi în Bing, unde, în mod firesc, nu au primit rezulate coerente, Bing necorectând cuvintele eronate. În mod surprinzător însă, repetând interogarea câteva zile mai târziu, au constatat că Bing afişează acum pe prima poziţie acelaşi rezultat ca şi cel afişat de Google, deşi în continuare nu oferea alternative la cuvântul greşit tastat şi nu spunea nimic despre el.

După o serie de teste şi observaţii care nu au făcut decât să le amplifice suspiciunile, inginerii de la Google au înscenat un "flagrant". Astfel ei au modificat artificial rezultatele căutării pentru o serie de termeni foarte rari în aşa fel încât, pentru fiecare termen, pe prima poziţie era afişat un site ales de ei care nu avea nimic de-a face cu termenul în cauză. Adică în mod normal un motor de căutare nu ar returna niciodată acel site pentru termenul respectiv. Ei au echipat 20 de laptopuri cu Windows, Internet Explorer 8 şi Bing Toolbar şi au realizat interogările respective pe acele laptopuri. Nu după mult timp, pentru aproximativ 7% din termenii de test, în Bing au început să apară aceleaşi rezultate (create artificial de Google) pe prima poziţie...

Microsoft a negat afirmaţiile celor de la Google spunând că ei folosesc semnale de la peste 1000 de surse care îi ajută să îşi îmbunătăţească rezultatele. Nu se ştie dacă există suficiente baze legale pentru ca Google să acţioneze în instanţă Microsoft.

Astăzi, după mai bine de două săptămâni, în continuare Bing oferă acelaşi prim rezultat (via Google) pentru torsoraphy...

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2011-2013 Matinal