Constantin Brâncuşi

19.02.2011

Născut la 19 februarie 1976, Hobiţa, Gorj, Constantin Brâncuşi avea să devină unul dintre cei mai mari sculptori din lume. Astăzi se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui, eveniment marcat şi de Google.


Renumit în special pentru Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, artistul a impregnat operele sale cu o expresivitate uluitoare şi transcendentă în acelaşi timp. Ele emană mister, tăcere, atemporalitate.

Muza Adormită
A creat în cea mai mare parte a vieţii într-un modest atelier din Paris. A refuzat să practice în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: "La umbra marilor copaci nu creşte nimic". A fost recunoscut ca un mare sculptor în Paris, New York, dar mai puţin în România în timpul vieţii sale. A decedat la 16 martie 1957 în Paris, supărat pentru că nu se poate întoarce în ţara lui. A lăsat prin testament moştenire României lucrările din atelierul său însă regimul comunist român de la acea vreme le-a refuzat. Ele sunt astăzi găzduite de Muzeul Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris.

Constantin Brâncuşi a îmbinat în lucrările sale spiritualitatea românească şi cea orientală. L-a considerat ca ghid spiritual al său pe celebrul yoghin tibetan Milarepa, şi se spune că avea o carte cu o biografie a acestuia de care nu se despărţea niciodată, motiv care a stat şi la baza anumitor anecdote pe această temă. Apropiaţii lui mărturisesc că a practicat Hatha Yoga (posturi corporale) în tinereţe în timp ce în a doua parte a vieţii s-a axat mai mult pe meditaţii.


Câteva citate celebre ale lui Constantin Brâncuşi:
"Munceşte ca un sclav, porunceşte ca un rege, creează ca un zeu."
"Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini."
"Nu căutaţi mistere; vă aduc bucurie pură."

Surse şi bibliografie:
wikipedia(ro)wikipediasemanatorul.roaidanharticons.comrespiro.orgyogaesoteric.net.

1 comments:

  1. Marius Renciu spunea...:

    Este o greseala la anul nasterii,si eu sunt nascut in 1976 si nu am 135 de ani

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2011-2013 Matinal