PSD, PNL şi PC au format Uniunea Social-Liberală

06.02.2011

Sâmbătă, 05.02.2011, preşedinţii PSD, PNL şi respectiv PC au semnat Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale (USL). Preşedintele PNL, Crin Antonescu şi preşedintele PC, Daniel Constantin, au semnat mai întâi acordul prin care ACD aprobă constituirea USL. Apoi, preşedintele PNL şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au semnat protocolul de constituire a USL.


Conform protocolului, candidatul la prezidenţiale va fi persoana cea mai bine plasată într-un sondaj de opinie la nivel naţional. Astfel unul dintre partidele majoritare (PSD şi PNL) va da un candidat la preşedenţie în timp ce celălalt un eventual prim-ministru. Candidaturile la alegerile locale vor fi decise pe principiul parităţii.

La PSD, persoanele care s-au opus acestei alianţe sunt Adrian Severin şi Dumitru Buzatu, iar la PNL Ludovic Orban. Protocolul este valabil până în 2020.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2011-2013 Matinal