Spitalele româneşti se transformă în azile

06.02.2011

Ministerul Sănătăţii (MS) a început procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc. Astfel, din 435 de spitale existente în prezent, 182 de unităţi vor rămâne fără statut juridic şi vor trebui reorganizate, afirmă mediafax. Dintre acestea, 111 vor fi comasate iar restul de 72 vor deveni aproape sigur aziluri de bătrâni.


În 2010 guvernul României se angaja faţă de FMI că "va reduce numărul de paturi în spitale cu 9200 şi nu va reînnoi autorizaţiile pentru cel puţin 150 dintre cele mai ineficiente spitale până la finele anului 2010". Primii paşi în reorganizarea spitalelor au fost făcuţi odată cu decentralizarea lor, proces prin care MS a transferat către autorităţile locale (primării) 370 de spitale din cele 435 existente, unele cu datorii foarte mari. Acest lucru însă nu a mărit considerabil economiile MS pentru că unităţile sanitare predate cheltuiau puţin comparativ cu spitalele de urgenţă şi institutele păstrate în subordine. Astfel că acum 111 spitale vor fi comasate iar alte 72, considerate ineficiente, vor fi transformate în cămine de bătrâni.

Teoretic, în cazul celor 72 de spitale care urmează a fi transformate în cămine, primarii pot opta pentru păstrarea lor în formatul actual însă dacă fac asta vor trebui ca de la 1 aprilie să suporte finanţarea acestora deoarece contractul spitalelor cu CNAS nu va fi prelungit după 31 martie.

Decizia MS este controversată la nivel local. În unele oraşe autorităţile locale au investit sume considerabile în spitale care acum urmează să fie desfiinţate. Mai mult, pe lista acestor spitale se află unele centre de nivel european, cum ar fi Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş sau Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Iaşi. În unele oraşe primarii au spus că vor acţiona în instanţă MS.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2011-2013 Matinal